Lansarea monografiei “Bucovăț – un sat din pusta Banatului” și deschiderea Casei Memoriale a Comunei Bucovăț

Duminică, 14 octombrie 2018, ora 15.00, în localitatea noastră au avut loc două evenimente de suflet!


Primul a fost lansarea de către primarul Tiberiu Jivan și a consilierilor locali a monografiei "Bucovăț - un sat din pusta Banatului", în prezența autorului, înv. Aurel Milă.

Lucrarea, această primă monografie a localității, a fost lansată în fața unui auditoriu numeros, invitați precum primarii localităților limitrofe și nu numai, inclusiv a primarului municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române, a mediului preuniversitar și universitar, precum prof.univ.dr.ing. Valeriu Tabără, fost ministru al agriculturii și "părintele legislativ" al renașterii comunei Bucovăț,  numeroși locuitori ai comunei.

Corul copiilor de la Școala Gimnazială Bucovăț, care de curând a reprezentat România la un festival european desfășurat la Belgrad, au deschis evenimentul cu cântecele prezentate la festival.

După luările de cuvânt ale autorului și invitațiilor, audiența a asistat la un program artistic de dansuri, pregătite de ansamblul local de dansuri din Bucovăț.


Al doilea eveniment a fost deschiderea Casei Memoriale a Comunei Bucovăț.

O casă tipică din Bucovăț a fost transformată în casă memorială, un muzeu în care se păstrează, originale, piese de mobilier, unelte, haine, așa cum erau ele în Bucovăț până la modernizarea societății, păstrate sute de ani neschimbate. Acest muzeu permite atât vizitatorilor, turiști sau noi locuitori ai comunei veniți din alte regiuni ale țării, să vadă cum era o gospodărie obișnuită în Banatul de pustă, pentru a înțelege obiceiurile, tradițiile și modul de comportament al locuitorilor originari din Bucovăț. Copiii, de asemenea, pot învăța obiceiurile locului unde s-au născut ei și strămoșii lor, căci cel mai important lucru este să îți cunoști istoria patriei tale, iar patria e în primul rând satul în care te-ai născut.

Soborul de preoți a sfințit Casa Memorială, așa cum firesc s-a împletit de-a lungul veacurilor istoria cu religia noastră creștin-ortodoxă, ajutând poporul să străbată timpul și să își păstreze identitatea.


În anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, administrația comunei și-a adus contribuția prin realizarea monografiei comunei și deschiderea Casei Memoriale, căci ce poate fi mai frumos ca, la 100 de ani de existență a României moderne, să îți păstrezi vii și să îți respecți cu sfințenie tradițiile, obiceiurile, esența în sine a sufletului poporului român, popor din care fac parte și locuitorii comunei Bucovăț!


Mai jos puteți vedea imagini și filmări de la evenimentele prezentate, precum și link-uri utile dacă doriți să descărcați!

Imagini de la lansarea monografiei "Bucovăț - un sat din pusta Banatului"

și de la deschiderea Casei Memoriale Bucovăț

Filmări de la eveniment postate pe Youtube